miercuri, 6 iulie 2011

Si daca

…si daca as putea sa sterg absolut orice urma din mine care ma intoarce mereu la tine
si daca as putea sa te sterg pe tine pentru totdeauna de pe fata pamantului
;si daca n-ai fi existat niciodata…
Trebui sa existe tot timpul un “si daca…” …si daca nu era acest “si daca” ,eu acum nu mi-as mai face iluzii despre cum ar fi fara tine,deloc,in viata mea…
Dar mai ales,cel mai important “si daca”:si daca nu m-ar fi durut atat!Dar m-a durut,si ma doare continuu,in fiecare secunda,in fiecare clipa,tot timpul,la orice pas,eu simt durere.O durere adanca in suflet,care imi taie respiratia,care imi opreste bataile inimii,care efectiv ma dezarmeaza.Este probabil singura mea tovarasa,care se va tine scai de mine pentru totdeauna,este durerea mea care te uraste pe tine si care vrea sa ma doboare pe mine.Dar cum sa urasca ea o fiinta care nu exista?Cum sa te urasca pe tine care,esti o entitate?Si totusi o
face…iar eu,la randul meu,o urasc pe ea pentru ca nu pot sa te urasc la fel de mult pe tine!Caci dintotdeauna tu ai fost o parte,eu-intregul.Tu ai fost fundatia,eu-cladirea.Tu ai fost fiinta,iar eu-imperiul.Mereu ai fost parte din mine…fara tine eu nu eram eu,si fara mine tu nu existai si totusi acum eu nu mai sunt nimic.
Ma inaltam,zburam cat mai sus pe zi ce trecea,prindeam viata,imi deschideam aripile si mai mult,sorbeam in nestire fiecare clipa in aer…tu m-ai invatat sa merg pe nori…si tot tu mi-ai taiat aripile,mi-ai luat aerul,m-ai izgonit inapoi pe Pamant.
Moartea doboara un tanar in floarea varstei si plin de viata.
Era de ajuns sa-mi strapungi o aripa cu o singura sulita si ma omorai,dar era prea putin pentru tine…ai tras o data,deja cadeam;ai tras a doua oara,abia mai respiram;si ai continuat sa tragi pana cand nu a mai ramas nimic din mine si doar sufletul meu a ajuns in mainile tale,ca apoi sa faci tu ce vrei cu el…si l-ai omorat si pe el.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu